Postări

Se afișează postări din mai, 2015

IUBEȘTE-TE AȘA CUM EȘTI,FĂRĂ SĂ TE JUDECI!.....

Imagine
NIMENI ȘI NIMIC NU TE POATE ÎMPIEDICA SĂ TE IUBEȘTI MAI MULT DECÂT TU ÎNSUȚI!...

Pentru multe persoane poate fi foarte dificil să se privească prin ochii iubirii; acesta este însă cel mai important principiu pe care trebuie să îl avem în minte în orice întreprindem, indiferent că este vorba despre vindecarea unei afecţiuni, despre reuşita unui ţel sau despre o relaţie de cuplu.

Mulţi dintre noi am învăţat încă din copilărie că, dacă facem o greşeală, nu mai suntem iubiţi şi putem fi pedepsiţi (de părinţi, de Dumnezeu etc.); cu alte cuvinte, iubirea poate veni doar “condiţionat”, în funcţie de comportamentul nostru; tema “iubirii de sine” reprezintă astfel una extrem de importantă, în condiţiile în care sufleteşte şi mental noi credem că nu merităm să ne iubim prea mult.

Credinte

Iar când nu credem că merităm iubirea noastră, exact aşa ne comportăm şi cu ceilalţi: ca şi cum am încerca să demonstrăm acest lucru mereu. 

Şi este firesc: cum ai putea să te iubeşti şi să te accepţi complet dacă …

LEGILE UNIVERSALE.....

Imagine
Ce sunt legile universale? Nu sunt cu siguranta legile învatate la fizica în liceu, căci acelea descriu doar cum este alcatuita si se misca materia si energia la nivel concret, fizic. Nu ca n-ar fi corecte, dar nu sunt complete; la fel ca si legile biologiei, chimiei, psihologiei, sociologiei, etc, ele redau realitatea trunchiat,privita dintr-un unghi de vedere îngust.

Legile universale sunt legile ansamblului, cele dupa care Totul functioneaza. Ele privesc realitatea dintr-o perspectiva panoramica si de aceea sunt formulate foarte general. Despre acestea dragilor nu va va învata nimeni si nici nu le veti gasi mentionate în vreun manual scolar. Dar le veti experimenta  cu siguranta pe propria piele, căci toti suntem parte a întregului si suntem supusi acestor legi.

Nu am pretentia ca eu le cunosc pe toate si nici aroganta de a stabili câte sau care sunt.  Aceste legi sunt mai degraba "culese" din experienta milenara a civilizatiei umane, rezultate din observatii directe, empir…

CE PRESUPUNE CUNOAȘTEREA DE SINE...

Imagine
- Că fiecare experienta din viata ESTE absolut necesara pentru a ajunge într-o alta etapa, apoi în alta, pana în momentul de fata;

- Că trebuie sa NE BUCURAM de tot ceea ce se întâmpla în viata noastra, dar sa nu îngaduim niciodata ca fericirea sau succesul propriu sa depinda de atasamentul fata de o persoana , fata de un loc, fata de un obiect….

- Că FERICIREA face parte din ceea ce SUNTEM si provine din felul în care gândim….
Ca este o greseala sa cautam fericirea în afara...

- Că atunci când dobândim suficienta pace interioara si avem o parere pozitiva despre noi însine, este aproape imposibil sa ne lasam controlati si manipulati de altcineva…

- Că NIMENI nu ne poate provoca o stare negativa sau un stres interior; ca numai noi putem face acest lucru prin felul în care ne interpretam propria lume….

- Că regretând răul facut si simtindu-ne vinovati fara încetare este O MARE PIERDERE DE VREME, pentru ca nimic nu va schimba trecutul câtusi de putin…

- Că unul din piscurile pe care putem ajung…

TU EȘTI UN MAGNET.....

Imagine
...Indiferent daca te gândesti la trecut, la prezent sau la viitor, daca îti amintesti, observi sau îti imaginezi, dai nastere unui gând si activezi astfel legea atractiei, care este cea mai puternica lege a universului si care raspunde gândului tau.

...Tot timpul se creeaza ceva.

...De fiecare data când o persoana gândeste ceva sau insista pe o linie de gândire, creeaza ceva.

...Din acele gânduri va aparea un lucru.

...Legea atractiei spune ca îti va fi dat acel lucru asupra caruia te concentrezi.




...Daca te plângi ca ce ti se da este rau,vei crea ceva care este si mai rau.

...Daca gândim pozitiv si avem o orientare pozitiva,atragem oameni pozitivi,evenimente pozitive si situatii pozitive.
...Daca suntem negativi în orientare, sau mâniosi,atragem oameni rai si mâniosi si situatii negative.

...Astfel încât ajungi sa atragi lucruri asemanatoare gândurilor pe care le rumegi permanent în minte,indiferent daca aceste gânduri
sunt constiente sau inconstiente.

...În asta consta tot secretul.

...Daca e…

CELE 5 RĂNI CARE NE ÎMPIEDICĂ SĂ FIM NOI ÎNȘINE.....

Imagine
1. Rana Respingerii – Persoana în cauza dezvolta masca Fugarului.

2. Rana Abandonului – Persoana în cauza dezvolta masca Dependentului.

3. Rana umilirii – Persoana în cauza dezvolta masca Masochistului. 

4. Rana de trădare – Persoana în cauza dezvolta masca Dominatorului.

5. Rana de nedreptate - Persoana în cauza dezvolta masca Rigidului.

1. FUGARUL

-cei ce au suferit o experienta care le-a dat de înteles ca au fost respinsi vor deveni „fugari”, adica o data ce vor fi pusi într-o situatie dificila vor alege sa se retraga, fara sa cauzeze probleme, fara sa se certe, dar asta înseamna ca nici nu-si vor apara drepturile.

-sunt capabili de a renunta si la ceea ce este a lor de teama de conflict, de teama de a fi respinsi. De obicei aceste persoane s-au simtit respinsi de catre un parinte, atunci când cresteau.

-aceste persoane nu sunt ancorate prea bine în lumea materiala

-evadeaza în lumea spirituala, literatura, fantezii, calatorii

– sunt persoane perfectioniste si cred ca daca vor face greseli v…

MAREA TA FORȚĂ INTERIOARĂ.....

Imagine
Atunci când ceri sau doresti ceva, când crezi cã ai o nevoie realã si-i dai un ordin subconstientului, e important sã-i spui sã-ti consulte supraconstiinta pentru a afla dacã aceea ce vrei e bine pentru tine. 

Dacã nu este, îti va da de veste printr-un mesaj si vei ajunge sã doresti altceva. Casa de pe malul apei nu este neapãrat cel mai bun lucru pentru tine. Poate existã ceva mai important. Dupã un anumit timp, se va întâmpla, fãrã îndoialã, ceva care te va face sã-ti dai seama ce vrei cu adevãrat. Schimbarea ta va fi radicalã: „Asta e ceea ce vreau, nu casa”. Prin ceea ce-ti este prezentat, vei întelege cã ai primit mesajul.

E atât de linistitor sã stii cã ai în tine aceastã fortã extraordinarã, legatã direct demarea putere universalã, de cosmosul întreg, de subconstientul fiecãruia dintre cei ce trãiesc pe pãmânt, tot asa cum celulele corpului uman sunt legate între ele! Supraconstiinta ta e întotdeauna acolo, cu tine, 24 de ore din 24, pentru a te conduce si a te sprijini. Ar fi bi…

ÎNVĂȚĂTURI ESENȚIALE TIBETANE - INTERVIU CU VENERABILUL JAMPA LUNGTOG.....

Imagine
Venerabilul Jampa Lungtog a vizitat România de mai multe ori, în calitate de invitat al Centrului Seeds for Happiness, cu susținerea editurii Herald și a Centrului Compassionate Wisdom. Este una dintre prezențele buddhiste care întrețin o continuă predare a învățăturii tibetane în Romania și în întreaga Europă. Absolvent de studii superioare tehnice la Zurich, în 1977 își începe cursurile de limbă tibetană la mănăstirea budistă situată în apropierea lacului Geneva, sub îndrumarea lui Geshe Rabten. A desfășurat activitate de traducător pentru o serie de importanți lama, inclusiv pentru Sanctitatea sa Dalai Lama, în perioada 1979-1995. În 1981 este implicat în deschiderea Mănăstirii Budiste Tashi Rabten din Austria. În prezent este traducătorul și unul dintre discipolii apropiați ai Maestrului Gonsar Tulku Rinpoche.

„Venerabilul JAMPA LUNGTOG este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică …

CEA MAI GREA LUPTĂ ESTE CU NOI ÎNȘINE!.....

Imagine
Ultimul vals al tiranilor

De cele mai multe ori, oamenii care trăiesc la întâmplare, adică cei care nu lucrează deloc cu ei înşişi, îşi creează singuri o mulţime de capcane mentale, după care se lasă prinşi în ele de la sine. Când mintea nu e lucrată, capcanele răsar în mintea omului la fiecare pas. 
Unii se află mereu prinşi în ele şi nici nu sunt conştienţi de asta, pentru că poate nu au experimentat niciodată o altă stare decât cea de vibraţie joasă, unde frica e marele tiran care stăpâneşte o mulţime de alţi tirani care mai de care mai despotici.

Aceşti tirani din mintea noastră, dacă sunt hrăniţi permanent cu gânduri venite din condiţionări negative, ajung să ne controleze şi să ne joace pe degete cum vor. Astfel încât, încep să ne controleze timpul, hrana, ţinuta, cuvintele, faptele, atitudinea, mentalitatea, sănătatea, finanţele, relaţiile, stările noastre, pe scurt... încep să ne controleze întreaga viaţă chiar cu acordul nostru!

Oamenii din acest segment, au convingerea definitiv…

CÂT AI SUFERIT ȘI CÂT MAI VREI SĂ SUFERI?.....

Imagine
Când omul privește în trecut, un munte de remușcări se înalță în spatele lui. Când omul privește în viitor, un ocean de griji i se deschide în față. Dar când omul nostru trăiește, gândește și simte în prezent, muntele remușcărilor se prăvălește, iar oceanul grijilor secătuiește. Pentru că nici una, nici alta, nu sunt reale. Trecutul e doar amintire, iar viitorul practic nu există.

Nu am trăit prea mult printre oameni,doar 42 de ani! Dar sunt absolut sigur că majoritatea oamenilor, la capătul vieții, ar avea următoare revelație care ar suna cam așa: „Am avut o mulțime de necazuri închipuite, dintre care nici unul nu mi s-a întâmplat cu adevărat!”

Pentru că „necazurile” sunt doar închipuiri fantasmagorice. Și pentru că încă vrei să suferi, te agăți de ele. Ai nevoie să îți plângi singur de milă și „necazurile” se crează în imaginația ta, unul după altul. E ok. Suferă până la limita extremă dacă vrei, dar nu fi duplicitar, fii un suferind autentic cum nu a mai fost nici unul până la tine. 

FEMEIE-MERGI ÎNAINTE,ÎN NUMELE IUBIRII,AL CURAJULUI ȘI AL ÎNCREDERII ÎN SINE.....

by De câte ori n-aţi simţit că vă micşoraţi? De câte ori nu v-aţi micşorat suficient, pentru a juca un rol cu care nu voiaţi să aveţi nimic de-a face? De câte ori n-aţi tăcut, când de fapt voiaţi să ţipaţi cât mai tare, sau nu i-aţi cedat puterea cuiva care nu vă dorea numai binele? De câte ori nu aţi cedat unui comportament impulsiv sau de dependenţă, în loc să faceţi o alegere raţională? De câte ori nu v-aţi spus: „Nu pot. Nu sunt suficient de puternică. Nu sunt suficient de curajoasă sau încrezătoare, pentru a fi tot ceea ce doresc să fiu?” In fiecare zi, ne confruntăm cu sute de alegeri, care fie ne fac să fim încrezătoare, puternice şi valoroase, fie ne privează de lucrurile pe care le dorim cel mai mult. Temerile paralizante, încrederea în sine reprimată şi curajul nefolosit reprezintă obstacolele care ne împiedică să facem alegeri importante aflate în concordanţă cu binele nostru cel mai înalt şi cu cele mai profunde dorinţe pe care le avem. In cazul multora dintre noi,…

FRECVENȚA DE VIBRAȚIE NE DETERMINĂ VIAȚA.....

Imagine
Frecvenţa de vibraţie...

Multă lume se întreabă ce este, dacă există o asemnea frecvenţă şi ce trebuie să ştim despre ea, dacă ne ajută în vre-un fel, dacă o simţim sau nu…?

Ştim că tot ceea ce există în jurul nostru sunt vibraţii pe diferite frecvenţe. Organismul nostru este alcătuit din vibraţii.. Fiecare organ are frecvenţa lui vibraţională, care într-un final dau frecvenţa vibraţională a întregului organism. 

Noi suntem, de fapt, entităţi de lumină atunci când suntem destrupaţi. Ca entităţi de lumină destrupate trăim într-un plan cu o altă frecvenţă de vibraţie, mai înaltă, pentru că „locuim” în planurile subtile ale Creaţiei. Atunci când hotărâm să ne încarnăm, acceptăm de bună voie să intrăm într-un plan mai grosier cu o frecvenţă de vibraţie mai joasă. Acest plan este lumea în care trăim acum. 

Motivul pentru care am acceptat să venim aici este acela de a evolua ca entitate de lumină. Acesta este un plan temporar pe care noi am acceptat să-l experimentăm şi în care trebuie să evolu…